Iun 15 2011
LA ARME???
LA ARME ???
„Care cu arme, cu arme. Care nu, cu furci, topoare…”
Tudor Vladimirescu
Când credeam că am ajuns la limita extremă a decăderii poporului rom ân, în special a conducătorilor lui… când am crezut că mai mult de atât nu mai pot să mă simt de jignit, de umilit, de abrutizat în propria ţară, în propria casă… atunci mi s-a dat o palmă peste ochi mai tare, mai umilitoare, să bag seamă şi să înţeleg că încă se mai poate…
Un membru al unuia dintre partidele de guvernământ, deci un exponent al puterii în România, deci un exponent al statului român, unul dintre aceia care îmi hotărăsc mie traiul şi destinul, vine în faţa întregii naţiuni şi face chemare la arme a trădătorilor de neam şi ţară chiar împotriva statului şi poporului român!!!
În oricare alte vremuri, această faptă ar fi fost judecată la urgenţă şi infamul ar fi fost executat pe loc. în oricare alt stat din lumea asta, până şi la preascârboşii de americani, „mama democraţiei şi a libertăţii”, acest criminal ar fi fost linşat şi omorât cu pietre…
La noi nu. La noi acest … ziceţi-i voi cum vreţi, acesta este plătit din bani româneşti, din munca poporului român pentru ce? Pentru a chema la arme duşmanii chiar împotriva mâinii care îl hrăneşte????
Nu ştiu voi cum sunteţi, popor român. Nu reuşesc să mă dezmeticesc, popor român…
Doamne, cum te-am mai iubit, neam de hahalere şi de idioţi! Neam de laşi şi de curve!
Cum am mai putut să te iubesc, patrie de mămăligi! Câtă dreptate avea ţaţa Leana! Da, mămăliga nu explodează! A ştiut ea că nu voi veţi fi în stare vreodată de fapte vitejeşti…
Cred că Ştefan, Mircea, Mihai…. erau nişte extratereştri rătăciţi prin galaxie, că nu fii ai acestui popor de otrepe puteau face aşa fapte de arme, aşa dovezi de demnitate, curaj şi eroism!!!
Nu ştiu cum mai puteţi să vă ridicaţi fruntea din pământ, hahalere de români, ruşinea Europei, ruşinea istoriei…
Veţi rămâne cea mai neagră pagină a istoriei neamului românesc!
Singura voastră mângâiere este că da, după voi nu prea va mai exista neamul românesc, nu prea va mai rămâne nimic din România… deci nici istorie nu va mai fi….
Mă dor toţi cei 40 de ani în care v-am iubit. Mă dor toţi cei 30 de ani in care am stat sub arme, din fragedă copilărie, jurându-mi în fiecare clipă să mor demn şi fără ezitare pentru a vă apăra, scârbelor netrebnice!
Mă dor toate clipele de gardă… toate nopţile de planton… toate salturile prin bălţi, prin ploaie, prin viscol, prin soare ucigaş….
Mă doare hipodromul din Ploieşti, când ne punea Elice să completăm scrisorile de adio către cei dragi, ca să fie gata de trimis în caz că, … Stăteam noaptea în iarba hipodromului, copil de 15 ani, încercând să gonesc teama ce ne cuprindea, fiind anunţaţi că pornim pe front, împotriva armatei roşii…. Mă gândeam că nu o să-mi mai văd părinţii, fraţii… iubită nu aveam, eram prea copil, prea devreme inchis în cazarmă pentru a şti măcar să sărut o fată…
Dar în nici o clipă din acele nopţi de var ă ale Ploieştiului fierbinte nu am ezitat o clipă să merg înainte, să nu îmi fac datoria faţă de patria scumpă…
Pe ritm de BZN… apăruse în acele zile „Blue eyes”… ne legănam emoţiile şi visele, gândind cu amărăciune la câte nu am trăit… dar nici unul dintre noi nu ar fi plecat dintre camarazi, am ales moartea împreună, zid înaintea ţărişoarei….
Pe cine apăram cu piepturile noastre de copii?? Pe un Băsescu? Pe un Boc? Pe un Tokes ori Tamaş Şandor???
Să vă ferească diavolul la care vă închinaţi să îmi vină iar pofta de arme, trădătorilor!!!
Să vă ferească dracii iadului, vânzătorilor de ţară, să ne ridicăm la arme, noi cei care am fost gata să mergem cântând la moarte!
Că arme ştim a mânui! Asta am învăţat din fragedă copilărie! Să nu cumva să ne arătăm măiestria pe pielea voastră spurcată! Că nici Scaraoţchi nu vă va putea ascunde de furia noastră! Sub cazanul lui de smoală de v-aţi ascunde, şi tot venim peste voi!
NU UITA, BUDAPESTA, CĂ AI MAI MÂNCAT DIN CANTINA ARMATEI ROMÂNE! CUM BINE A ZIS CEAUŞESCU: MAREA NOASTRĂ GREŞEALĂ A FOST CĂ AM PLECAT DE ACOLO!!!
Deci la arme? La arme să fie!
„Care cu arme, cu arme! Care nu, cu furci, topoare!”
