alcoor

Articol publicat in: Personal

Sa dam foc iubirii.

Sa-i inaltam altar de jertfa impodobit cu florile de tristete si amaraciune, cu panglicile cenusii ale dezamagirilor, cu umbrele intunecate ale suferintelor adunate-n noi .
Acolo, pe catafalcul durerilor sa asezam – cu brutalitatea ceruta si necesara – iubirea.
Si-ntr-un acces de luciditate, intr-o secunda de ne-subjugare, sa-i dam foc.

Desi flacarile focului in care vom jertfi iubirea isi vor inalta limbile mistuitoare spre cer , transformandu-i seninatatea in lacrimi de foc si stelele – nascatoare de iluzii, vor fugi sa se ascunda la poalele lunii, desi focul va ucide-n drumul lui si increderea, si speranta, si dorinta de viata, desi sufletul va simti ca i se smulge cu cruzime infinita tocmai fiorul ce-i da viata si, sufocat, va dori doar sa se piarda intr-un neant de tacere si ne-viata, desi jertfind iubirea ne vom jertfi, de fapt, pe noi insine, sa o facem.
Sa-i dam foc iubirii.

Si cu cenusa ei sa ne imbracam sufletele, sa le innegrim cu amintirea sentimentelor care s-au crezut mai puternice decat noi, sentimente care, in jocul lor stupid si inconstient , ne-au ingenunchiat de-atatea si de-atatea ori. Ele, care s-au crezut deasupra ratiunii.
Sa privim si sa nu vedem, sa auzim si sa nu intelegem.
Sa traim dar sa nu simtim.

Sa-i dam foc iubirii.
Si nici regrete sa nu ramana in urma ei.